Politele incheiate pe firme RADIATE pot avea consecinte complexe si neprevazute

O noua analiza realizata de BAAR a scos in evidenta faptul ca pe piata RCA exista un numar semnificativ de polite de raspundere civila auto (RCA) incheiate de firme radiate din baza de date de la Registrul Comertului. In cifre, situatia se prezinta astfel:

  • Peste 15.000 de asigurari RCA in vigoare au fost incheiate de firme ce figurau radiate de la Registrul Comertului la data de 20.11.2019
  • In 6.653 de cazuri asiguratii aveau calitatea de proprietar, iar in 8.843 pe cea de utilizator
  • S-au inregistrat un numar de 88 de daune un legatura cu aceste polite

O posibila cauza o reprezinta neindeplinirea de catre proprietarii/detinatorii reali ai vehiculelor asigurate a obligatiei legale de transcriere a acestora pe numele lor. Un alt motiv este neindeplinirea obligatiilor legale de notificare a propriilor asiguratori RCA privind schimbarea dreptului de proprietate, de catre persoane care instraineaza vehicule.

Printre efectele nerespectarii acestor obligatii legale se numara:

  • facilitarea evaziunii prin neplata impozitului pe mijloacele de transport de catre adevaratii proprietari;
  • dificultati in stabilirea dreptului la despagubire al persoanei prejudiciate in baza unei polite RCA emise pentru un vehicul al carui detinator real nu este cel din polita de asigurare si actele vehiculului;
  • dificultati in identificarea adevaratului detinator al vehiculului supus obligatiei de asigurare;
  • dificultati in efectuarea regresului impotriva persoanelor vinovate in anumite cazuri prevazute de lege;
  • aplicarea de Malus unor persoane care nu mai sunt detinatoarele de drept ale vehiculelor implicate in accidente in cazurile in care aceste persoane incheie asigurari RCA pentru alte vehicule dobandite ulterior;
  • ingreunarea identificarii persoanelor care savarsesc infractiuni sau contraventii cu privire la circulatia pe drumurile publice sau in timpul comiterii altor infractiuni savarsite cu intentie in scopul tragerii lor la raspundere conform legii;
  • sanctionarea contraventionala a persoanelor care nu si-au transcris pe numele lor vehiculul dobandit in termenul prevazut de lege sau care nu au solicitat autoritatilor competente efectuarea modificarilor intervenite in certificatul de inmatriculare / inregistrare al vehiculului.

Pentru a evita situatii de natura celor de mai sus, BAAR recomanda detinatorilor de vehicule sa respecte cerintele legale privind circulatia pe drumurile publice (OUG 195/2002, art 11,18) respectiv cele ce decurg din aplicarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie.

BAAR va continua sa monitorizeze astfel de situatii si va cauta sa identifice si eventuale alte neconcordante intre informatiile si datele cuprinse in politele RCA, pe de o parte, si realitate, pe de alta parte.

Please follow and like us: